Un român din Hells Angels a fost extrădat în SUA ca să fie judecat pentru trafic de droguri și spălare de bani (GALERIE FOTO)

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cetățeanul român Marius Lazăr, membru al Hells Angels, a fost extrădat luni din România în SUA, a anunțat Poliția Română într-un comunicat de presă.

Un român din Hells Angels a fost extrădat în SUA

Ancheta vine ca urmare a faptului că membri ai Hells Angels, un club de motocicliști organizat la nivel mondial, au fost implicați în traficul internațional de droguri.

„Activitățile au fost desfășurate în colaborare cu D.E.A. și  U.S. Marshals, într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri, spălare de bani, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, încălcare regimului armelor și munițiilor, săvârșirea de acte pregătitoare pentru infracțiunea de omor, grup infracțional organizat, ce intră sub incidența legii R.I.C.O. (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act) toate prevăzute de Codul Penal al Statelor Unite ale Americii”, se arată în comunicatul Poliției Române.

În legislația română, faptele corespund cu infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc, spălarea banilor și complicitate la tentativă de omor.

„Succesul activităților polițienești desfășurate a dus la emiterea unui mandat provizoriu de arestare, în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele unui cetățean român, mandat ce a fost pus în aplicare de autoritățile române”, se mai arată în același comunicat.

Extrădarea lui Marius Lazăr a fost aprobată în ianuarie 2023, iar acesta va fi transferat în SUA pentru a fi judecat.

„În realizarea acestei operațiuni şi a extrădării, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au beneficiat de sprijinul de specialitate al  polițiștilor din cadrul  Direcției Operațiuni Speciale şi din cadrul D.G.P.M.B. – Biroul Urmăriri și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – P.T.F. Aeroport Otopeni”, susține Poliția Română.

„Un aport deosebit l-a avut și M.A.E., prin Agentul Guvernamental la C.E.D.O., care prin demersurile întreprinse a reușit să lămurească situația specifică la Curtea Europeană, unde au fost atacate mandatul internațional de arestare și procedura extrădării”, potrivit aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:24 - Sacii cu buletinele de vot, transportați cu autobuze, microbuze și cărucioare de cumpărături. Colectarea a început de aseară
12:22 - Producătorul rus de aplicații antivirus Kaspersky închide biroul din România
12:12 - Maia Sandu va vota „pentru o Românie puternică, europeană” și „liberă”: „Cei care cred că România ar fi mai puternică și mai prosperă fără UE, priviți spre Republica Moldova!” / „Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa” (VIDEO)
11:48 - Două persoane grav rănite au rămas încarcerate în urma unui accident produs vineri, la ieşirea din oraşul Cugir
11:48 - USR a contestat în instanță renumărarea voturilor. „Ne opunem acestui abuz cu legea în mână”
11:47 - Cristian Preda: Renumărarea este făcută pentru ca oamenii care merg la vot duminică să nu știe cine sunt actorii principali ai jocului. Dacă am fi știut finaliștii, exista posibilitatea ca PSD și PNL să rămână pe locurile 3-4 (VIDEO)
11:22 - Gheţarii din nordul Norvegiei se retrag într-un ritm alarmant
11:18 - Marcel Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor
11:06 - Toni Greblă: Avem judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare. Probabil vom avea ceva întârzieri în județele mari și străinătate
11:04 - Augustin Zegrean: Dacă numără și a treia oară, ies alte rezultate / Am spus încă din iunie, nu amestecați lucrurile că nu o să le mai puteți gestiona / Cred că renumărarea este de natură să îi liniștească pe oameni (VIDEO)