Un român din Elveția a rămas fără maşina de 60.000 de euro, după vacanţa petrecută acasă

Un român din Elveția a rămas fără maşina de 60.000 de euro, după vacanţa petrecută acasă

Un român în vârstă de 37 de ani a rămas fără maşina de 60.000 de euro, la frontiera Borş, în timp ce voia să iasă din ţară.

Autoturismul era căutat de autoritățile din Elveția

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au descoperit, la control, un autoturism marca Mercedes-Benz, în valoare de 60.000 de euro, căutat de autorităţile din Elveția.

În data de 04.07.2022, în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes-Benz.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca ‘bun căutat pentru confiscare’, alertă introdusă de autorităţile din Elveția în luna iunie a acestui an.

Autoturismul, în valoare de 60.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat de presă realizat de Poliţia de Frontieră Română.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)