Un român a lovit cu maşina un tirolez care încerca să-l oprească să circule pe pista de biciclete

Un român a lovit cu maşina un tirolez care încerca să-l oprească să circule pe pista de biciclete
Foto: zedomax.com

Un român în vârstă de 23 de ani a fost pus sub acuzare după ce a lovit cu maşina un angajat al serviciului montan tirolez care a încercat să-l oprească să circule pe o pistă pentru biciclişti din localitatea austriacă Inzing. Tirolezul, angajat al unei autorităţi montane locale, i-a ordonat românului să se oprească, după ce l-a prins mergând cu maşina pe pista de biciclete, duminică după-amiază.

În ciuda avertismentelor, românul a accelerat şi a dat cu maşina peste angajatul tirolez, pe care l-a dărâmat la pământ, după care şi-a continuat drumul, relatează Austrian Independent.

Poliţia din Innsbruck l-a prins pe tânăr câteva ore mai târziu, undeva în centrul oraşului.

Potrivit unui reprezentant al poliţiei, românul a pretins că se afla în Inzing pentru că, împreună cu amicii săi, căuta un loc pentru a face un grătar.

Tânărul nu a fost reţinut, însă urmează să răspundă în faţa unor acuzaţii de vătămare a unui oficial şi încălcare a regulilor de circulaţie.

Angajatul serviciului montan tirolez a scăpat doar cu câteva răni minore în urma incidentelor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:29 - O companie aeriană vinde mămăligă cu brânză la plic. Câți bani trebuie să plătești pentru a mânca preparatul, la înălțime
16:17 - Ce a pățit Anca Țurcașiu, la una dintre probele de la Asia Express. Vedetei nu i-a venit să creadă: „Eu chiar am o problemă”
16:17 - Un profesor de engleză din Bucureșt, cercetat. Ar fi violat, corupt și agresat sexual o minoră
16:17 - Gigi Becali, scandalizat după ce Luțu i-a arătat Instagramul: „Când am văzut femei, femei, femei, i-am zis ‘Du-te, bă, de aici!’ și i-am aruncat telefonul”
16:08 - Newsweek: Cine e vicecampionul olimpic la tir ce a devenit solist de operă? Depresia l-a făcut să piardă aurul
16:06 - Barbecue uriaș organizat în ultima zi a Regelui Charles și a Reginei Camilla în Australia. A fost prima călătorie în străinătate a monarhului britanic de lungă durată după diagnosticarea cu cancer
15:57 - SUA ar fi împiedicat un atac armat în Ungaria. Șase tineri reținuți în fața unui bar din Budapesta
15:44 - Marian Rasaliu: Exclus ca PSD să aibă o relație preelectorală cu AUR-ul lui George Simion. Am convingerea că, arătând așa sondajele, Marcel Ciolacu va câștiga inclusiv turul 2 (VIDEO)
15:39 - Zece tone de deșeuri urmau să fie arse ilegal într-o comună din Dâmbovița. Autoritățile au aplicat operațiunea Jupiter
15:39 - Daniel Fenechiu: Marcel Ciolacu a pierdut foarte multe procente. În contextul în care îi dă voturi lui Simion, e posibil să avem o finală Ciucă – Simion (VIDEO)