Un român a închiriat mai multe mașini de lux din Marea Britanie, le-a dezmembrat și vândut în țară. La ce sumă se ridică prejudiciul

Un român a închiriat mai multe mașini de lux din Marea Britanie, le-a dezmembrat și vândut în țară. La ce sumă se ridică prejudiciul
Sursa foto: Freepik / @freepik

Un român, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut după ce a închiriat mai multe mașini de lux din Marea Britanie și le-a vândut ulterior, dezmembrate, ca piese de schimb, în România. Marţi, Poliția din Botoșani a efectuat șapte percheziții în județele Botoșani și Suceava, într-un dosar de înșelăciune.

Românul reținut nu ar fi fost singurul implicat în această schemă. Mai mulţi bărbați de naționalitate română ar fi închiriat, începând cu luna iulie şi până în prezent, autoturisme de lux din Marea Britanie, pe care ulterior nu le-au mai restituit. În urma cercetărilor, autorităţile române au stabilit că, odată ajunse pe teritoriul României, cele șase autoturisme închiriate au fost dezmembrate și vândute pe piese.

„Din cercetări a reieşit faptul că acestea, în perioada iulie 2024 – prezent, ar fi închiriat şase autoturisme de lux, din Marea Britanie, pe care apoi nu le-ar mai fi restituit. Autoturismele ar fi fost dezmembrate pe teritoriul României, iar piesele valorificate”, au  precizat poliţiştii, potrivit Libertatea.

Prejudiciul este exprimat în sute de mii de euro

Poliţiştii care au ridicat mai multe probe, iar un bărbat a fost condus la sediul poliţiei și reținut pentru 24 de ore. În funcție de probele anchetatorilor, magistrații ar putea decide ca bărbatul să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile.

Prejudiciul estimat se ridică la valoarea de 400.000 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”