Un român a încercat să iasă din țară cu un document fals, la PTF Giurgiu. Unde voia să ajungă

Publicat: 28 06. 2024, 16:38
Sursa Foto: Facebook / Politia de Frontieră

Un bărbat în vârstă de 41 de ani este cercetat pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale după ce a încercat să iasă ilegal din țară, scrie Agerpres.

Bărbatul a încercat să iasă din România cu un buletin fals

Românul a vrut să iasă din țară prin PTF Giurgiu cu un buletin fals.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, în calitate de pasager într-un taximetru, o persoană de sex masculin, în vârstă de 41 ani, care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România. La controlul de frontieră, autorităţile de frontieră au constatat faptul că bărbatul nu este una şi aceeaşi persoană cu cea din fotografia actului de identitate prezentat la control, iar documentul nu întrunea condiţiile de fond şi formă cu ale unuia autentic”, se arată într-un comunicat al IPTF Giurgiu.

În fața polițiștilor, bărbatul a mărturisit că a recurs la acest gest pentru că și-a pierdut buletinul și voia să ajungă în Bulgaria.

În acest caz, autoritățile au întocmit un dosar penal pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.