Un robot „s-ar fi sinucis” la locul de muncă. În curând oamenii se vor certa și din cauza posibilelor sentimente AI
A fost un pas greșit sau un act deliberat de autodistrugere? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o lucrătorii de la Consiliul Local Gumi din Coreea de Sud când unul dintre „colegii” lor roboţi a fost găsit dezactivat la baza unei scări de doi metri.
Unii cred că este vorba despre o primă sinucidere a unui robot
Incidentul a fost preluat de presa locală, care a titrat: „De ce a făcut-o funcționarul sârguincios?” și „A fost munca prea grea?”. De asemenea, pe rețelele de socializare a existat un val de simpatie, interesul oamenilor fiind stârnit de faptul că funcționarul public era, de fapt, un robot.
Unii cred că este prima sinucidere a unui robot şi că acesta s-a aruncat intenționat pe scări după ce a devenit frustrat de munca sa. Martorii au declarat că l-au văzut învârtindu-se într-un loc cu puțin timp înainte de cădere, ceea ce a dus la speculații că acesta suferea o „cădere emoțională”, potrivit Independent.
Dar, pentru a se sinucide, robotul ar trebui mai întâi să fie conștient, idee care a apărut în literatura science-fiction de mai bine de un secol. Iată însă că, în ultimele decenii, tehnologii și filosofii au început să speculeze serios când și cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
Jonathan Birch, profesor de filosofie la LSE și autor al cărții „The Edge of Sentience: Risk and Precaution in Humans, Other Animals, and AI”, crede că omenirea se va confrunta foarte curând ceea ce el numește „sentiment abiguu”.
„Prin «sentiment ambiguu» vreau să spun că unii oameni vor fi absolut convinși că, de fapt, companionul lor AI este o ființă simțitoare, cu o viață interioară bogată și vor fi furioși când alții vor nega acest lucru”, spune Jonathan Birch.
„Nu va fi posibil să spunem cine are dreptate, deoarece înțelegerea noastră științifică a sensibilității nu este încă suficient de matură pentru asta. Iar acest lucru are potențialul de a duce la diviziuni sociale foarte grave”, mai afirmă profesorul de filosofie.