Un psiholog a explicat de ce a prins în rândul adolescenţilor provocarea Superman de pe TikTok: “Copiii care se expun la astfel de comportamente au un …”
Este alertă în rândul medicilor din cauza unei provocări pe TikTok, care face victime în rândul copiilor.
Un psihoterapeut a discutat despre provocarea Superman de pe TikTok, din cauza căreia zeci de copii şi de adolescenţi au ajuns la spital, după ce s-au aruncat în viteză în braţele colegilor, care, de multe ori şi în mod intenţionat, nu i-au prins.
„Au nevoie să dezvolte relaţii, să primească validare, acceptare, admiraţie de la colegi”
Doar în ultimele două zile, au ajuns 30 de tineri răniţi, la un singur spital din Capitală. Doi dintre ei au fost deja operaţi.
“Aş merge pe două lucruri, înainte să le explicăm trebuie să înţelegem, să înţelegem etapa prin care ei trec şi de ce au această nevoie, în al doilea rând cred că încurcă amuzamentul cu pericolul sau pun egal între ele. Trebuie să înţelegem nevoile pe care le au în această perioadă şi anume că vor să îşi construiască prima etapă, să ştie cine sunt, îşi atribuie curaj putere şi caut contexte în care să demonstreze. Ne uităm la nevoie de autonomie, unde nu mai întreabă părinţii dacă e bine să facă asta sau nu, apoi decid de unii singur. În al treilea rând au nevoie să dezvolte relaţii, să primească validare, acceptare, admiraţie de la colegi, şi prin astfel de videoclipuri o vor primi. Ne putem uita în cealalată parte, în această parte creierul se dezvoltă diferit există un decalaj între sistemul limbic care se ocupă de emoţii şi de căutarea plăcerii şi cortexul prefrontal care se ocupă de calcularea riscurilor, luare deciziei, ei nu au această capacitatea de a vedea cât de riscantă este situaţia şi caută această recompensare imediată, adrenalină, plăcere, distracţie”, a spus psihologul şi psihoterapeutul Alina Pop, potrivit Observator.
„Copiii care se expun la astfel de comportamente au un trecut traumatic”
Psihologul a vorbit despre ce ar trebui să facă părinții pentru a-i împiedica pe copiii lor să recurgă la un asemenea gest.
“Adolescenţii sunt mult mai atenţi la aprecierile şi cu vârstincii lor decât al părinţilor, ceea ce ne ajută aici e relaţia pe care am construit-o cu părinţii noştri, avem o relaţia bună, există o relaţie de siguranţă în care să simtă că poate să aducă experienţele lor de viaţă fără să primească certuri, critici, presiune atunci ei vor putea veni şi noi le vom putea împrumuta creierul nostru. Avem nevoie de o relaţie bună. Observăm ce adolescenţii au nevoie de foarte multă atenţie, asta ne transmite mesajul, că nu au primit-o suficient sau nu o primesc suficient acasă şi o vor căuta prin comportamente de risc. Copiii care se expun la astfel de comportamente au un trecut traumatic, vorbim de neglijenţa, abuz acasă. Asta e explicaţia şi ei caută în colegii lor să primească atenţia pe care acasă n-au primit-o”, a mai spus psihologul.
„Eu aş pune în balanţă, cum ar fi activităţi extraculiculare care să conţină puţin de adrenalină, poate mergem la căţărat, la un sport de grup unde îşi pot arăta talentul, dar într-un mod controlat”, a mai adăugat Alina Pop.
Psihologul a fost întrebat dacă ar fi benefic un experiment precum cel din Australia, de a interzice adolescenţilor sub 16 ani să mai intre pe reţele.
“Din punctul meu de vedere mă uit la beneficii pentru că ar fi beneficii foarte mari. Vedem în rândul adolescenţilor care folosesc social media nicel ridicat de anxietate, de depresie, rata de suicid a crescut tocmai din cauza reţelelor unde ai caută împlinirea nevoilor de atenţie şi de validare. Din păcate sunt expuşi la un număr foarte mare de oameni, foarte multe comentarii, hate, şi cred că ar fi un lucru bun, treptat. Conferit alte activităţi, copiii să se întâlnească faţă în faţă, să facă jocuri împreună şi asta şi şcolile o pot face. Sunt atâtea platforme bune din care putea găsi o informaţie fără să ne expunem la riscurile la care supun social media”, a răspuns psihoterapeutul.