În urmă cu o săptămână, profesorul ieșean Silviu Andrei Parascan a dat în judecată Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Inspectoratul Școlar Județean Iași pentru a le obliga să-l reprimească la catedră, informează reporteris.ro
Profesorul din Iași a fost condamnat definitiv în luna aprilie 2021, la un an și 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru tentativă la pornografie infantilă. Acesta a folosit un cont fals de Facebook, unde cerea poze nud de la mai multe fetițe, motiv pentru care a fost concediat.
Invocând sentința instanței, prin care nu a primit interdicția de a fi profesor, precum și promisiunea că s-a îndreptat, bărbatul își dorește acum să fie reangajat pentru a le preda copiilor Istoria Artei.
Cercetarea penală a început după o sesizare primită pe email din partea unei mame dintr-un sat din Mureș care povestea că fiica ei minoră „a fost contactată de către o persoană necunoscută, prin intermediul reţelei de socializare Facebook-Messenger, care i-ar fi solicitat acesteia fotografii în ipostaze nud”. În final, conform procurorilor, fetița a trimis „câteva fotografii în care pozează nud”, notează sursa citată.
Întrebat de jurnaliști cum se vor putea asigura părinții de faptul că minorii din preajma sa vor fi în siguranță dacă se va întoarce la catedră, profesorul a susținut că a luat nota 10 la titularizare și definitivat, iar copiii l-au încurajat după apariția informațiilor despre proces.
„Am căutat inspirație în locul greșit. Profesional, însă, am luat 10 la titularizare, 10 la definitivat, mi-am dovedit performanța didactică. Îi asigur pe părinți că performanța laturii profesionale va fi dublată în viitor”.
De asemenea, bărbatul a mai susținut că, după apariția informațiilor despre proces, a primit „mesaje frumoase” de la copiii din școală.