Părinții unor eleve de 8 ani de la Școala 164 din București susțin că profesorul de sport le-ar fi făcut fotografii fetițelor în timp ce acestea se aflau în toaleta unității. Totodată, aceștia spun că profesorul le vorbește urât elevilor, are un comportament nedidactic și intră frecvent peste fetițe în vestiare. Cazul a ajuns și în atenția Poliției.
După spusele părinților, incidentul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, când profesorul de sport a intrat peste copilele din clasa a II-a în toaletă și le-ar fi fotografiat cu telefonul mobil.
Dascălul neagă incidentul, iar conducerea școlii nu a luat nicio măsură. Astfel, părinții au sesizat inspectoratul școlar. și au depus plângere la secția 22 de Poliție. Ei vor să alerteze și Direcția pentru protecția copilului, potrivit TVR.
Totodată, directoarea școlii nu a vrut să discute acest eveniment. Aceasta a transmis că este prea ocupată pentru a da declarații.
Cazul ar putea ajunge, în funcție de încadrarea faptei, și la Brigada de Crima Organizată.