Şeful Secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie, Gheorghe Dorobăţ, profesor la UMF Iaşi, a fost reţinut, sâmbătă, de DNA, pentru luare de mită, informează Mediafax.
El este acuzat că ar fi primit câte o sută de euro de la 20 de studenţi, prin intermediul soţiei sale, cadru didactic tot la UMF, reţinută în acelaşi dosar.
Potrivit anchetatorilor, Carmen Dorobăţ, soţia profesorului, a primit, 20 de carnete de student, fiecare având între file suma de o sută de euro, pentru a-l determina pe soţul ei să le acorde studenţilor nota 9.00 la examenul la disciplina Anestezie Generală.
Procurorii anticorupţie au organizat un flagrant, iar în cursul serii de vineri, au fost făcute percheziţii atât la biroul profesorului Gheorghe Dorobăţ de la Spitalul de Neurochirurgie, cât şi la domiciliul acestuia.
Cei doi umează a fi prezentaţi în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi, cu propunerea arestării preventive pentru 29 de zile.
Un alt profesor din cadrul UMF Iaşi, Dumitru Păduraru a fost reţinut, tot vineri seară, de către procurorii DNA Iaşi, pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj asupra unei studente.