Un primar german se plânge de imigranții români și bulgari: „Provoacă o adevărată debandadă în Duisburg, comit infracţiuni”

Publicat: 02 03. 2013, 10:59

Valul de nemulţumiri la adresa imigranţilor români şi bulgari continuă. După britanici, germanii se plâng că românii şi bulgarii le creează probleme şi că autorităţile sunt nevoite să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru cazarea, hrana şi întreţinerea ordinii publice în zonele unde locuiesc imigranţii.

Edilul oraşului german Duisburg, Soeren Link, s-a plâns la un post de televiziune din Germania că prezenţa în Duisburg a imigranţilor români şi bulgari a crescut gradul de criminalitate.

Totodată, poliţia locală din mai multe oraşe din Germania a semnalat existenţa unor grupări de crimă organizată formată din cetăţeni rromi de naţionalitate română.

Primarul german i-a acuzat pe români şi bulgari că din cauza lor oraşul este murdar şi că primăria trebuie să plătească bani mai mulţi pentru întreţinerea acestor imigranţi.

„Suntem puternic afectaţi. Imigranţii români şi bulgari provoacă o adevărată debandadă în Duisburg, comit infracţiuni, iar primăria plăteşte aproape 17 milioane de euro anual pentru cheltuieli cu cazarea, procurarea de alimente şi întreţinerea ordinii publice în cartierul unde aceştia s-au aşezat”, a declarat Soeren Link, primarul din Duisburg.

Primarul german susţine că primăria va plăti şi mai mult pe viitor. Acesta a precizat că nu germanii sunt cei care au provocat această problemă, iar autorităţile germane nu o pot rezolva singure.

Edilul s-a plâns şi de munţii de gunoi din apropierea clădirilor în care s-au mutat imigranţii de etnie rromă. Primarul a mai spus că rromii îşi trimit copiii la furat, dar tot ei sunt cei care cer ajutor lunar pentru creşterea copilului, ajutor în valoare de peste 2.000 de euro.

Recent, Asociaţia Oraşelor Germane a atras atenţia asupra problemelor sociale cauzate de imigranţii români şi bulgari.