Un poliţist vasluian găsit de ANI cu o avere nejustificată de 1,1 milioane de lei a pierdut procesul intentat instituției

Publicat: 25 06. 2015, 19:57

ANI l-a găsit la Robert Dediu, un agent din cadrul Poliției Muncipale Bârlad, cu o avere nejustificată de 1,1 miliaone de lei. El a intentat un proces instituției, încercând să demonstreze în instanță că bunurile deținute sunt dobândite legal, dar a pierdut procesul, notează Mediafax. Decizia nu este definitivă.

Raportul ANI ce a fost contestat de agent a stabilit că există o diferență de 1.138.197 de lei între veniturile încasate în perioada 2002 – 2011 și averea deținută. Sentința a fost dată de Curtea de Apel Iași, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.