Ironii, bancuri şi glume acide la adresa unui poliţist, filmat în timp ce folosea noul radar de tip pistol pe un pod. Internauţii l-au taxat dur pe omul legii, care şi-a parcat maşina neregulamentar, pe un pod, iar apoi a folosit o aparatură care depăşea cu mult, de exemplu, valoarea maşinii pe care o conducea, arată B1 TV.
Pe pasarela de la Mărășești, unii şoferi au încercat cu disperare să nu fie detectaţi de noul aparat. În imagini se poate vedea pistolul radar în acţiune, maşina vizată de poliţişti poate fi surprinsă în cadru până la limita de 1,2 kilometri.
Ce a stârnit însă hazul internauţilor a fost cu totul altceva. Pentru a surprinde şoferii neglijenţi în trafic, poliţistul a încălcat chiar el regulile de circulaţie şi a parcat maşina de poliţie pe un pod.
Apoi, pe internet au început ironiile. Unul dintre şoferi scrie că bani de drumuri nu avem, dar de radar pistol, da. Şi asta pentru că un astfel de echipament costă aproximativ 10.000 de euro.
Noul Radar de tip pistol a devenit deja spaima şoferilor. În ţară, dar şi în Capitală, mulţi dintre conducătorii auto au fost amendaţi, după ce pistolul-radar le-a înregistrat o viteză mai mare decât cea cu care circulau. Radarul de tip pistol nu poate fi detectat şi funcţionează pe bază de laser. Aparatul poate fi folosit cu uşurinţă din orice loc.
#DIRECT_ONE_xpxftf#