Un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a fost declarat nevinovat după ce fusese acuzat că a răpit, drogat și agresat sexual o fetiță de 9 ani

Un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a fost declarat nevinovat după ce fusese acuzat că a răpit, drogat și agresat sexual o fetiță de 9 ani
Foto: Pixabay

Un pilot al Forțelor Aeriene ale SUA a izbucnit în plâns, marți, după ce a fost declarat nevinovat de răpirea unei fetițe de 9 ani, de cetățenie franceză, în afara magazinului Harrods, înainte de a o droga și de a o agresa sexual, potrivit Dailymail.

Pilotul a susținut că el doar a încercat să ajute fetița

Robert Prussak, în vârstă de 57 de ani, a cedat nervos și a izbucnit în plâns pe măsură ce verdictele de „nevinovat” au fost citite pentru toate cele șase acuzații formulate împotriva lui la Isleworth Crown Court.

S-a spus anterior că inculpatul ar fi abordat copila în care se afla în fața magazinului Harrods după ce aceasta se rătăcise de familia ei pe 22 aprilie, în timpul unei vacanțe la Londra.

Procuratura a susținut că bărbatul a condus-o apoi în apartamentul său de la hotel și a drogat-o – înainte de a o duce în Hyde Park și de a o atinge în mod necorespunzător.

Dar Prussak s-a apărat că el „încerca doar să o ajute” pe fata, care rămâne anonimă din motive legale, și a vrut să o țină „în siguranță”.
Tatăl a doi copii, Prussak, le-a mai spus juraților că a decis să o ajute când a văzut-o pentru că și-ar fi dorit cineva să-i ajute propriile fiice.

El a spus: „Când am văzut-o, am crezut că e pierdută pentru că se uita în jur – de parcă ar fi căutat pe cineva. Dar apoi m-am gândit că poate aștepta pe cineva să iasă din magazin și așa că am mers mai departe. Dar pe drum, m-am gândit, ce se întâmplă dacă ea chiar s-a este pierdut – și are nevoie de ajutor? Mintea mi-a zburat direct la fiicele mele care sunt cu câțiva ani mai mari decât ea. M-am gândit că dacă fiicele mele s-ar pierde într-un oraș mare, nu mi-aș dori să rămână singure acolo.”

Prussak a spus că a dus-o pe fată în camera sa de la hotel pentru a „se orienta” și pentru „a căuta secțiile de poliție din apropiere”.
În camera de hotel i-ar fi dat să bea apă și a lăsat-o să se uite la televizor.

Testele urinei fetei după ce a fost găsită au detectat difenihidramină – ingredientul activ din Benadryl – determinând ulterior acuzația că Prussak ar fi amestecat în băutura pe care i-a dat-o un sedativ.

Testele ulterioare din apartamentul lui Prussak nu au arătat nicio dovadă că acesta ar fi deținut Benadryl

Prussak a spus că el și fata au părăsit camera de hotl după ce a găsit o stație de pompieri din apropiere pe iPad-ul său – unde intenționa să caute ajutor.

Ei au urmat un traseu Google Maps care i-a dus prin Hyde Park – iar mai târziu s-au întâlnit cu ofițeri de poliție în fața Ambasadei Israelului.
Prussak a insistat în fața juraților: „Nu am atins [fata] în felul în care a povestit ea. Nu știu de ce ar spune așa ceva.”

Jurații l-au găsit pe pilot nevinovat de toate acuzațiile care i s-au adus: răpire, răpire cu intenția de a comite o infracțiune sexuală, administrarea unei substanțe cu intenție și trei capete de acuzare de agresiune sexuală.

În timpul procesului Prussak a dezvăluit că a fost pilot pentru forțele aeriene americane timp de 18 ani și jumătate.
Apoi a devenit pilot pentru Walmart, înainte de a deveni „pilot utilitar”, pentru a putea să-și viziteze mai mult fiicele după divorțul de soția sa. El se afla în Londra în aprilie pentru un interviu de angajare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`