Un pilot a murit după ce a făcut infarct în timpul zborului. Avionul cu 300 de persoane a aterizat de urgență

Publicat: 16 08. 2023, 23:33
Sursa foto: Freepik

Avionul care a decolat de la Miami și trebuia să ajungă la Chile, a aterizat de urgență, pe un aeroport din Panama, după ce pilotul a suferit un infarct în timpul zborului.

O asistentă a resuscitat pilotul

La bordul avionului se aflau 300 de persoane, printre care o asistentă medicală, care a resuscitat pilotul până la aterizarea aeronavei, dar tot ce au mai avut de făcut medicii a fost să declare decesul, potrivit știrileprotv.

„Din păcate, pilotul a murit imediat după ce au început simptomele. A făcut stop cardiorespirator. Nu am avut cele necesare pentru a efectua o bună resuscitare. Latam trebuie să îmbunătățească protocolul în cazul unor urgențe ca acestea, unde pot fi salvate vieți”, a precizat asistenta medicală de la bordul avionului.

Alți pasageri au spus că au trăit clipe teribile. Prima emoție a apărut când pilotul a întrebat dacă există vreun pasager dacă este medic, fără să menționeze ce s-a întâmplat. După ce avionul a aterizat, pasagerii au fost evacuați din avion și au umblat prin hoteluri, pentru a se caza.

Mesajul companiei după decesul pilotului

„Latam Airlines Group informează că zborul LA505 de ieri, care se afla pe ruta Miami-Santiago, a trebuit să aterizeze pe Aeroportul Internațional Tocumen din Panama, din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre cei trei membri ai echipajului. În timpul zborului au fost efectuate toate protocoalele de securitate necesare pentru a proteja viața pilotului.

Cu toate acestea, după aterizare și după ce a primit asistență la sol, din păcate, pilotul a murit. Compania aeriană Latam este profund îndurerată de cele întâmplate și transmite cele mai sincere condoleanțe familiei angajatului nostru. Îi mulțumim din suflet pentru cariera de 25 de ani și pentru contribuția valoroasă, care a fost întotdeauna marcată de dăruire, profesionalism și angajament”, au declarat reprezentanții companiei.