Un pensionar a fost suprins de camere de supraveghere dintr-o bancă în timp ce îi înmâna unei tinere un bilet de amenințare. Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, i-a cerut femeii să îi dea banii din casă și în acest fel nimeni nu va fi rănit, informează Observator news.
Aceeași strategie a mai fost aplicată și în alte două bănci din Anglia. Pensionarul a cerut bancnote de 10 și 20 de dolari. „Doar dă-mi banii în bancnote de 10 și 20 acum și nimeni nu va fi rănit”, este mesajul scris de bărbat pe o bucată de hârtie, relatează Mirror.
Tentativa de intimidare a personalului cu mâinile goale și încercare de amenințare a eșuat în toate cele trei bănci. În plus, el a ajuns în spatele gratiilor pentru fapta săvârșită.
Camerele de supraveghere au surprins întregul moment, când strecura pe sub tejghea biletul de amenințare. Polițistii au descris tentativa lui de furt ca fiind o „cerere nereușită”.
„Cererea nerușinată a lui Slattery a fost refuzată de personal și a plecat pe jos, fără să obțină banii, lasând biletele la toate cele trei filiale”, se arată într-un comunicat al poliției din Sussex.
Autoritățile au mai spus că făptașul a fost recunoscut și pentru alte infracțiuni pe care le-a mai comis în zonă și a fost arestat la scurt timp după tentativele de furt.