Premieră în Justiţia din România! Un pasager al unei companii aeriene a fost trimis în judecată, pentru că a agresat stewardesele şi a provocat aterizarea de urgenţă a avionului. Bărbatul a fost acuzat de infracţiuni la Codul Aerian, potrivit B1 TV.
Incidentul a avut loc în luna august a anului trecut într-o cursa low-cost care venea de la Bruxelles și se îndrepta către București. Imediat după ce angajatele companiei au început să serveasca băuturile, bărbatul a devenit recalcitrant, le-a înjurat pe stewardeze, iar pe una dintre ele chiar a agresat-o.
#DIRECT_ONE_8goeze#
Și pilotul aeronavei a intervenit, dar nu a reușit să-l calmeze. De asemenea, alți trei pasageri au încercat să-l imobilizeze pe bărbat, dar tot nu au reușit nimic. Atunci pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență la Timișoara.
S-a făcut un dosar penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar dosarul a fost trimis în instanță.