Un parc fotovoltaic în valoare de 40 de milioane de euro a fost distrus de hoți / Ce făceau infractorii cu panourile solare

Un parc fotovoltaic în valoare de 40 de milioane de euro a fost distrus de hoți / Ce făceau infractorii cu panourile solare
Sursa foto: Freepik.com

Un parc fotovoltaic din Hunedoara, înființat la marginea comunei Ghelari, cu ajutorul fondurilor europene, a fost distrus de hoți. Parcul a fost construit în perioada 2014-2015 prin intermediul unei finanțări europene, fiind anunțat una dintre cele mai importante investiții în energie din zona Hunedoarei.

Pentru că nu a fost pus niciodată în funcțiune, panourile solare s-au degradat odată cu trecerea timpului. Unii localnici au contribuit la furtul acestora.

În ultimii ani, mai multe panouri au fost puse la vânzare pe Internet. În cele din urmă, unii localnici au fost identificați de polițiști.

Parc fotovoltaic de 40 de milioane de euro, distrus de hoți, în Hunedoara

Infractorii au fost prinși, după organizarea unui flagrant. Administratorul parcului fotovoltaic s-a plâns Poliție municipiului Hunedoara de pagubele suferite în ultimii ani.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Hunedoara și cei ai Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au demarat o serie de verificări și activități investigative, iar în 3 septembrie 2023 au organizat o acțiune în urma căreia au reușit prinderea în flagrant a doi bărbați din municipiul Hunedoara, în vârstă de 19 și de 41 de ani. Cei doi încercau să comercializeze pe un site de vânzări bunurile furate (respectiv 128 de panouri fotovoltaice, 11 invertoare și 9 suporți de invertoare – în valoare de peste 344.000 lei), care au fost, astfel, recuperate de polițiști”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, conform Adevărul.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, conform măsurii luate de polițiști. Cercetările vor continua în vedea documentării întregii activități infracționale.

„Ulterior polițiști au mai identificat un bărbat de 66 de ani, din județul Sibiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat reclamate. El a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru audieri, ulterior fiind dispusă și față de acesta măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore”, a mai informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`