Un panou de decor a căzut peste o actriță în timpul spectacolului, la Teatrul German din Timișoara. Femeia a fost transportată la spital

Publicat: 04 02. 2024, 23:26
Foto simbol: Facebook @ SMURD

Un panou de lemn care făcea parte dintr-un decor a căzut peste o actriță în vârstă de 38 de ani, duminică seară, la Teatrul German de Stat din Timișoara, și a rănit-o. Victima a fost transportată la spital, au precizat polițiștii, potrivit Agerpres.

Panoul a căzut peste actriță în timpul unui spectacol la Timișoara

Polițiștii timișoreni s-au deplasat la fața locului în urma unei sesizări și au constatat că o femeie a fost accidentată de un panou din lemn ce era folosit pe post de decor și asigurat de doi bărbați. Panoul respectiv a căzut și a rănit-o, spune Biroul de presă al Poliției Timiș.

Femeia, o actriță în vârstă de 38 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În incident au fost accidentați și cei doi bărbați, dar aceștia nu au fost duși la spital.

A fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, iar oamenii legii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Marius Manole s-a accidentat într-un spectacol la TNB

Actorul juca în piesa „Repetiție pentru o lume mai bună” la Teatrul Național București, dar a alunecat și s-a rănit.

„Dragii mei, în seara asta, în timpul spectacolului ‘Repetiție pentru o lume mai bună,’ a avut loc un accident nefericit. Spectacolul a fost dus la bun sfârșit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m-au cusut și acum sunt în regulă, cât de cât. :))) Nu voi suspenda niciun spectacol, doar că va trebui să adaptez toate mișcările din toate spectacolele. Rog să aveți înțelegere pentru următoarele 15 zile.

Mulțumesc colegilor mei pentru grijă. O echipă e totuși o echipă. Mulțumesc și să aveți grijă de voi. Mulțumesc medicilor de la Spitalul Universitar UPU, sunt ultra-profesioniști!”, a scris Marius Manole pe Facebook.