Un pacient bolnav de COVID-19 a fost găsit mort la puțin timp după ce a fugit din spital. Bărbatul se află in stare gravă la spitalul județean din Vaslui dar nu a mai suportat să stea acolo și a luat-o la fugă. Din păcate, pacientul a fost găsit mort pe marginea unui drum.
În vârstă de 64 de ani, bărbatul fusese internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în urma infectării cu SARS-CoV-2.
Bărbatul avea 64 de ani și locuia în comună Miclești, județul Vaslui. Acesta era tratat de 3 zile la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui după ce s-a infectat cu COVID-19.
„I s-au efectuat 2 teste rapide care au ieșit negative și i s-au recoltat teste pentru efectuarea PCR-ului. A rămas pe sectorul de suspecți, în așteptarea rezultatului. Totodată, medicii au început și tratamentul în același timp.
Testul PCR a avenit pozitiv, el a rămas la UPU în așteptarea unui loc pentru că toate paturile de pe secțiile clinice erau ocupate”.
La scurt timp, după ce autoritățile au fost anunțate de dispariția bărbatului, acesta a fost găsit în apropierea localității Solești. Pacientul a mers aproximativ 16 kilometri, moment în care i s-a făcut rău și a decedat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a petrecut întregul eveniment, notează Digi24.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.442. Dintre acestea, 1.861 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 478 sunt minori, 434 fiind internați în secții și 44 la ATI. România se confruntă cu o criză a paturilor de ATI, în ultimele zile, la raportarea de la ora 13:00 nu au fost anunțate paturi libere de terapie – intensivă, iar mai mulți pacienți au fost trimiși în Ungaria sau Polonia pentru tratament,