Un pacient al Spitalului de Urgență din Neamț a murit, după ce a căzut de la etajul 2 al unității spitalicești

Publicat: 11 11. 2024, 22:06
Sursa foto: sjuneamt.ro

Luni dimineață, în jurul orei 02:00, un bărbat internat în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț s-a aruncat de etajul doi al clădirii. Traumatismele suferite în urma căderii au dus la decesul acestuia.

„La data de 11 noiembrie a.c., ora 02.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi căzut de la etajul doi al unei unități medicale, din municipiul Piatra-Neamț, unde acesta era internat”, anunță Poliția Neamț, potrivit Mesagerul de Neamț.

Rezultatul primelor cercetări arată că decesul bărbatului a fost rezultatul unui act suicidal. Corpul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pacientul era în sevraj alcoolic

Managerul SJU Neamț a confirmat tragedia și a menționat faptul că persoana decedată era un pacient în sevraj alcoolic.

„Pot să spun că este vorba de un pacient cu sevraj alcoolic și afecțiuni digestive. A intrat în sevraj, am chemat psihiatrul, iar acesta a dispus contenționarea. Peste noapte, cum-necum, acesta s-a dezlegat și ce a urmat știți deja, iar acum cazul este în atenția Poliției”, a declarat dr. Cristina Atănăsoaie – Iacob, managerul SJU Piatra Neamț.