Un pacient a luat foc, în timp ce se afla pe masa de operație într-un spital din Timișoara

Publicat: 01 04. 2022, 13:16
Actualizat: 01 04. 2022, 14:07
Foto: Pixabay.com

Un incident grav a avut loc vineri, la Spitalul Județean Timișoara, la Casa Austria. Un pacient a luat foc în timp ce se afla pe masa de operație, iar un medic a fost rănit în timpul tragediei.

Pacientul se afla pe masa de operație și a luat foc în timpul unei intervenții de cauterizare. Din primele informații, este vorba despre un bărbat în vârstă de 894 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței.

Un pacient a luat foc pe masa de operație, în Timișoara

Pacientul în vârstă de 84 de ani a suferit arsuri la nivelul feței, în timp ce mediul care efectua procedura a suferit arsuri la nivelul mâinilor. Pacientul în cauză este intubat, iar starea lui este una bună, notează Observator.

Intervenția a avut loc în cursul zilei de joi. Medicii au decis intubarea pacientului, pentru că intervenția urma să dureze mai mult decât s-ar fi așteptat. În acel moment, cel mai probabil, s-ar fi produs o lamă de la masca de oxigen și aparatul de cauterizare, conducând astfel la producerea incendiului.

Pacientul a suferit arsuri de gradul I A, B și gradul II

În urma incidentului, pacientul a suferit arsuri de gradul IA, B și gradul II, având astfel nevoie de îngrijiri medicale suplimentare. Medicii au reușit să îl opereze și pentru problemele pentru care s-a aflat inițial în spital.

El a venit pentru o formaţiune tumorală, submandibulară şi acea formaţiune, când am intrat noi, ne-am dat seama că formaţiunea nu este superficială.

Atunci a trebuit să săpăm mai mult ca să scoatem formaţiunea respectivă şi am decis la un moment dat, după vreo oră de la începutul intervenţiei să trecem pe intubaţie. S-au aprins câmpurile, mă rog, repede noi am făcut cele necesare ca să stingem focul, m-am pârlit şi eu un pic pe degete. Astea sunt incidente, se întâmplă oriunde. Norocul că am fost pe fază, am stins câmpurile şi nu s-au produs leziuni mai profunde”, a declarat unui dintre medicii chirurgi, pentru sursa citată mai sus.