Un om de afaceri din Galați și-a pus capăt zilelor împușcându-se cu o pușcă de vânătoare (FOTO)

Publicat: 31 08. 2017, 15:43

Un om de afaceri din comuna Vânători, Galați, și-a pus capăt zilelor joi dimineața. Aurel Grădinaru era unu dintre patronii firmei Jackpot și s-a sinucis împușcându-se cu arma din dotare. Acesta era vânător, iar conform poliției, arma cu care s-a împușcat o deținea legal.

Bărbatul și-a luat viața în livada locuinței sale, însă motivul care l-a îndemnat să recurgă la acest gest nu este cunoscut.

Vecinii bărbatului au povestit că în această dimineață au auzit o împușcătură și, la scurt timp, a venit soția lui care a început să plângă.

„Am auzit o împușcătură, dar pentru că știam că Aurel Grădinaru are câini de vânătoare, m-am gândit că își antrenează câinii. La puțin timp când a venit soția lui am auzit-o țipând: Aurică ce mi-ai făcut? După aceea am aflat ce s-a întâmplat”, a declarat Vasile Luca, unul dintre vecinii acestuia, potrivit stiridegalati.

La fața locului a ajuns imediat o ambulanță, însă, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic.

„Echipajul nostru a găsit o persoană de 53 de ani, cu fața în jos, iar lângă se afla o pușcă de vânătoare. Nu mai prezenta semne vitale, iar din relatările familiei am aflat că în ultima perioadă, bărbatul avea o stare depresivă”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanță Galați.

În urma cercetărilor făcute de criminaliști a reieșit că a fost vorba despre sinucidere.