Un obiect pe care toată lumea îl are în pat înainte de culcare poate aduce mari probleme. Iată despre ce este vorba și despre ce greșeală banală au vorbit mai mulți specialiști. Dacă vrei să ai un somn odihnitor și să nu te confrunți cu vreo durere, este mai bine să eviți să ai acest obiect.
Chiar dacă unele persoane aleg cele mai bune perne și investesc sume de bani considerabile în acestea, obiectul nu este tocmai cel mai bun pentru un somn odihnitor. Potrivit experților de la Sleep Foundation, USA, obiceiul alegerii pernei nu este unul chiar sănătos, cel puțin nu pentru corpul nostru.
Primul motiv pentru care este bine să nu ai o pernă înainte de somn este faptul că, dacă alegi să dormi fără pernă, coloana vertebrală va fi aliniată corect. Desigur, regula este valabilă și pentru persoanele care dorm pe spate.
O altă problemă care poate apărea din cauza unei perne înalte este durerea de cap și gât, scrie fanatik.ro.
De asemenea, specialiștii susțin că dormitul fără pernă este mult mai benefic și pentru prevenirea ridurilor, pentru că atunci când dormim pe ea, fața este presată.
Dormitul fără este recomandat și persoanelor care au probleme respiratorii precum apnee sau sforăit. Experții spun că atunci când dormim doar pe saltea, căile respiratorii sunt deschise.
Și persoanele care au probleme cu căderea sau ruperea părului ar putea încerca să doarmă fără pernă, pentru că, în timpul somnului, firele de păr se pot deteriora, iar în cel mai rău caz se pot rupe.