Un obiect DISTRUGĂTOR se apropie de PĂMÂNT! NASA, în alertă! Va trece foarte aproape de…

Publicat: 02 03. 2018, 10:00

Oamenii de știință au anunțat că un asteroid de dimensiunile unui autobuz, descoperit de specialiștii de la NASA în urmă cu trei zile, se îndreaptă spre Pământ.

Adrian Sonka, directorul Observatorului Astronomic a declarat că asteroidul va trece foarte aproape de Pământ, însă nu există niciun pericol.

„Nu există motive de îngrijorare. Noi oricum nu ne putem da seama ce mărime au asteroizii… Acesta nu se îndreaptă spre Pământ, ci se rotește în jurul Soarelui și s-a întâmplat ca, anul acesta, acest asteroid să aibă o traiectorie, o orbită care se apropie mai mult de orbita Pământului. Acest asteroid se apropie în fiecare an de Pământ, iar asteroizii mici se descoperă cu 2-3 zile înainte. Dacă un astfel de asteroid ar intra în atmosferă, sigur s-ar dezintegra și am vedea doar o sferă luminoasă și nimic periculos. Nu s-ar putea produce evenimente neplăcute”, a spus Adrian Sonka, la Antena Stars.