Proteste cu programare, luni, la Guvern. După mineri a venit rândul sindicaliştilor din învăţământ.
Salariaţii din domeniul educaţiei reclamă, printre altele, faptul că Executivul nu a aprobat proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, elaborat pe baza Memorandumului aprobat de premierul Dacian Cioloș în data de 12 ianuarie 2016.
Totodată, cadrele didactice reclamă supraîncărcarea activității desfășurată de personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, generată de reducerile de posturi din anii anteriori, concomitent cu măsurile de suspendare a ocupării posturilor vacante/devenite vacante, precum și lipsa autorizației sanitare de funcționare pentru mii de unități de învățământ.
Aceștia au pancarte pe care scrie "Ne-ați îngropat în hârtii", "Vrem majorarea cu 50% a salariilor profesorilor debutanți", "Calitate 10, salariu 1", "Iohannis, Guvernul tău nu ne face decât rău", "Înainte de a vă întreba cât costă educația, întrebați-vă cât valorează ea", scrie agerpres.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că sindicaliștii din învățământ vor picheta, luni și marți, între orele 15,00 — 17,00, sediul Guvernului, nemulțumiți de situația din educație.