Un nou focar de COVID-19 la Spitalul Județean Ploiești: 17 persoane au fost testate pozitiv

Un nou focar de COVID-19 la Spitalul Județean Ploiești: 17 persoane au fost testate pozitiv
Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.COM

La Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost depistat un nou focar de COVID-19, în condițiile în care 17 angajați ai Secției Chirurgie 1 au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a anunțat pentru Agerpres că, în secție, au fost recoltate peste 90 de teste pentru coronavirus, atât de la personal, cât și de la pacienți, și au fost repartizate de Direcția de Sănătate Publică pentru a fi prelucrate la un laborator privat. Prima tranșă de rezultate a arătat că 17 persoane – un medic, șase asistente, opt infirmiere și doi brancardieri – au COVID-19.

Cele 17 persoane depistate cu infecție cu coronavirus s-au dus la Secția Boli Infecțioase pentru consult, urmând să se decidă dacă vreuna dintre ele va fi internată – majoritatea sunt asimptomatice.

Vestea vine în contextul în care, anterior, 30 de cadre medicale și pacienți de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești au fost depistate cu COVID-19. Activitatea a fost sistată în patru secții, inclusiv în Chirurgie 1, unde fuseseră testați pozitiv pentru coronavirus cinci pacienți.

Acestea fiind spuse, Secția Chirurgie 1 rămâne închisă pentru noi internări, dar acolo sunt în continuare pacienți, care așteaptă rezultatele testelor.

Cu peste 39.000 de cazuri confirmate de COVID-19, la nivel național a fost înregistrat un nou record negativ

La bilanțul prezentat marți de către Grupul de Comunicare Strategică a fost stabilit un nou record negativ – 994 de cazuri noi de COVID-19. Astfel, România a ajuns la 39.133 de persoane diagnosticate cu infecție cu coronavirus și 2.074 de decesela nivel național, iar în secțiile de terapie intensivă din țară sunt internați 297 de oameni. Tot astăzi a intrat în vigoare și noua lege privind izolarea și carantina, iar premierul Ludovic Orban a făcut o serie de precizări în acest sens.

„Am stabilit măsuri imediate. S-a discutat despre actele normative care trebuie emise în aplicarea legii. Cea mai importantă problemă este legată de cei peste 4.000 de cetățeni români care fie au ieșit din spital înainte de a fi vindecați, fie au fost diagnosticați pozitiv și nu s-au internat. Pentru aceste cazuri, DSP-urile, în baza unei decizii a ministrului, vor emite decizii care să cuprindă obligativitatea izolării la domiciliu. Pe de altă parte,obligativitatea reevaluării stării de sănătate, prin diagnosticare, urmând ca, în cazul în care s-au vindecat, dacă testul iese negativ, să iasă din izolare, iar în cazul în care sunt pozitivi, dacă sunt asimptomatici, să rămână 14 zile în izolare la domiciliu, sub tratament și supraveghere medicală, iar dacă au simptome care necesită internarea să se dispusă prin deciziile directorilor DSP internarea în spital”, a spus prim-ministrul.

El a explicat că, „în ceea ce privește toate persoanele suspecte de COVID, direcțiile de sănătate vor emite deciziile de internare pentru diagnosticare, iar după, dacă sunt pozitivi, se vor emite deciziile de tratare în spital. Am constatat necesitatea câtorva ordine care trebuie emise. Ordinul cu privire la funcționarea centrelor de diagnostic, care trebuie să cuprindă obligativitatea noului tip de raportare, menționarea în mod distinct a cazurilor de persoane care sunt diagnosticate pozitiv și prezentarea separată a persoanelor care sunt retestate. De asemenea,o prioritizare la testare, care trebuie să se acorde persoanelor care necesită testarea, în baza protocolului de evaluare. Abia apoi vor fi testate persoanele care vor să călătorească în scop turistic”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`