Un nou drum de la noi din țară atrage vizitatorii cu priveliști care îți taie răsuflarea. Ar putea fi un nou Transfăgărășan

Un nou drum de la noi din țară atrage vizitatorii cu priveliști care îți taie răsuflarea. Ar putea fi un nou Transfăgărășan
Sursă foto: Captură YouTube

Drumul Talienilor, care leagă județele Suceava și Neamț, poate fi o nouă atracție turistică care să atragă vizitatorii cu priveliști care taie răsuflarea. Drumul este aproape reabilitat, fiind construit inițial pe vremea Regelui Carol I.

Drumul urmează traseul unui roman celebru

Drumul Talienilor urmează traseul Vitoriei Lipan, eroina romanului „Baltagul”. Acesta este deja reabilitat pe porțiunea din județul Neamț, iar până la Crăciun constructorii promit că va fi gata segmentul care a mai rămas din județul Suceava, potrivit observatornews.ro. 

„Este un drum cu o lungime de aproximativ 15 kilometri. Valoarea lui este de 17 milioane de euro”, a declarat Vasile Tofan, vicepreşedinte CJ Suceava. Construcția drumului a început în 1902, la ordinul Regelui Carol I, care a adus meșteri în Italia, cei mai pricepuți de la acea vreme.

Meșterii au realizat podețe care sunt considerate în prezent lucrări de artă și vor fi păstrate pentru a fi admirate de turiști.

Șoseaua va fi conectată cu viitoarea autostradă a Unirii

„Piatra e extrasă din aceşti munţi. Undeva, în vârf, există şi o carieră de piatră. Cred că de acolo a fost extrasă această piatră, cioplită manual şi zidită. Deci atunci italienii lucrau la noi, acum noi ne ducem la ei şi muncim”, a declarat Lucian Stan, șef de șantie.

„Este un potenţial turistic imens şi considerăm că odată cu finalizarea drumului care va face legătura între Valea Moldovei şi Valea Bistriţei turismul va prinde contur mult mai bine”, a declarat Mirela Hrițcan, inspector Primăria Mălini.

Turiștii vor putea să observe în zonă cazematele folosite de germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Drumul Talienilor este şi traseul urmat de Vitoria Lipan în căutarea soţului dispărut, în faimosul roman Baltagul, de Mihail Sadoveanu.

După reabilitate, acest drum va prelua traficul dintre Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc și va fi conectat cu viitoarea autostradă a Unirii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`