Autoritățile competente au anunțat duminică, 23 august,un nou deces în rândul cadrelor medicale din cauza noului coronavirus de tip SARS-CoV-2.Este vorba despre o asistentă, în vârstă de 50de ani, din Prahova, oraș care pare că a scăpat de sub control lupta cu coronavirusul.
O asistentă în vârstă de 50 de ani de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova, testată pozitiv cu noul virus ucigaș Covid-19, a murit duminică dimineață, a informat Prefectura Prahova.
În urmă cu câteva zile, femeia fusese internată la Spitalul CFR din Ploiești. Ulterior, după ce starea de sănătate a asistentei medicale în vârstă de 50 de anis-a agravat, aceasta a fost transferată cu elicopterul la un spitaldin Medgidia, potrivit Hotnews.ro.
„Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții SAJ Prahova, inițial, s-a prezentat pentru evaluare din cauza unei alte simptomatologii, i s-a făcut și testul Covid al cărui rezultat a fost pozitiv. Pentru că s-a constatat deteriorarea rapidă a stării de sănătate, pe data de 18 august a fost solicitat transferul de la spitalul CFR din Ploiești către o unitate cu locuri de Terapie Intensivă, fiind găsit un loc disponibil la Medgidia, unde a fost transportată cu elicopterul. În spitalele din Prahova, la momentul respectiv, nu mai era niciun pat ATI liber dintre cele destinate bolnavilor confirmați cu SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanțiiPrefecturii Prahova.
După cum era de așteptat, având în vedere vârsta femeii, asistenta avea comorbidități. Aceastasuferea și de obezitate, dar și de diabet.
De la debutul crizei sanitare de Covid-19 și până în prezent, la Serviciul Județean de Ambulanță din Prahova au fost testate pozitiv mai multe persoane din rândul cadrelor medicale. Printre cei confirmațicu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2 se numără un medic, 5 asistente, 3 ambulanțieri, un operator registrator de urgență și 3 angajați din rândul personalului TESA. Dintre aceștia, se află internați, în acest moment un medic, un asistent medical și un ambulanțier.
De asemenea,în izolare se află 4 șoferi, aceștia fiind contacți direcți ai cazurilor confirmate.
Conform raportărilor, în jur de 1000 decazuri de COVID-19 sunt în rândul cadrelor medicale.
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României,au fost raportate 961cazuri noi deinfecție cu noul virus COVID-19. Autoritățile sanitare au efectuat 13.274 de teste pentru depistarea infecției cu virusul ucigaș care a declanșat o nouă criză sanitară la nivel mondial.Cele mai multe cazuri noi sunt în București, 103. Capitala este urmată de județele Prahova – 85 de cazuri noi și Iași – 72 de îmbolnăviri. La polul opus, Teleorman pare că a reușit oarecum să controleze răspândirea virusului Covid-19, întrucât în ultimele 24 de ore, nu a înregistrat niciun caz. Caraș-Severin a raportat doar un caz, iar Călărași 4 cazuri.