Municipiul Lugoj va rămâne fără primar, de la data de 1 iulie, după mai multe demisii în serie. Și viceprimarul cu atribuții de primar a demisionat și nu va mai fi în funcție de la 1 iulie.
Până acum, ar fi trebuit ales un alt viceprimar, în ședința consiliului local, care să se ocupe de responsabilitățile edilului, doar că nimeni nu a dorit să preia funcția până în luna octombrie când va începe primarul ales la alegerile din 9 iunie, informează G4media.
„Noi am dori să lăsăm locul echipei PSD chiar de la începutul lunii viitoare și să permitem primarului ales, domnul Dobra, să-și aducă imediat echipa în primărie. Spre surprinderea tuturor, însă, deși au afirmat în mai multe rânduri că plecarea noastră nu reprezintă nicio problemă, dânșii având echipe de specialiști pregătite să preia administrația Lugojului, dumnealor nu au venit cu absolut nicio propunere”, a spus Bogdan Blidariu (PNL).
Călin Dobra, liderul PSD Lugoj și candidatul care a câștigat funcția de primar, au transmis că membrii partidului nu doresc ca acesta să preia funcția de edil decât în octombrie, exact așa cum prevede legea.
Claudiu Buciu (PNL) a fost primarul ales în 2020 și a fost demis în anul 2022 după ce s-a mutat în Germania.