Un mister vechi de 30 de ani: Fratele lui Gaddafi, împuşcat la vânătoare în România?

Publicat: 27 02. 2011, 12:00
Foto: Agerpres

Fratele fostului lider libian Muammar al Gaddafi ar fi murit într-un accident de vânătoare, petrecut în urmă cu 30 de ani în România, potrivit unuia dintre cele mai terifiante mistere lăsate moștenire prezentului de Epoca de Aur. Acum, când regimul lui Gaddafi se clatină în Libia, povestea petrecută acum atât de mulți ani a fost adusă la lumină de ziarul Ring.

În 1981, Colonelul Gaddafi a fost invitat, împreună cu delegaţia libiană, de preşedintele Nicolae Ceauşescu la o vânătoare de fazani organizată la Scroviştea, în județul Ilfov. Potrivit declarației fostului aghiotant al lui Nicolae Ceauşescu, fratele lui Gaddafi, care a participat la acea vânătoare, şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut în pădurea Scroviştea.

„Înainte de a începe vânătoarea, noi, cei din gardă, i-am văzut pe libienii care-l însoţeau pe preşedintele Gaddafi că aveau câte o puşcă pe umăr. La noi, de obicei, fiecare membru din garda personală a preşedintelui avea câte un pistol. Pentru autoapărare, pentru intervenţie… Am rămas uimit că ei, libienii, aveau câte o puşcă pe umăr. Probabil că aveau şi pistol. Noi le-am spus: «Nu trebuie să vă faceţi probleme, că este un perimetru asigurat!». Iar ei ne-au răspuns: «Voi nu ştiţi că noi suntem vânaţi oriunde?!”,  a declarat fostul colonel de securitate pentru ziarul Ring.

Mărturii despre trecut

Aghiotantul susţine că fratele lui Gaddafi încălcase în repetate rânduri una din regulile de bază ale vânătorii, întrând în bătaia puştii pentru a aduna fazanii ce fuseseră împuşcaţi, punându-şi astfel viaţa în pericol.

„La un moment dat, la o altă încercare, libianul … a agăţat o creangă cu puşca. Sau poate, pur şi simplu, puşca i-a alunecat de pe umăr în timp ce se apleca să ia un fazan de jos, (…) poate el, cu cealaltă mână, a încercat să-şi reaşeze puşca pe umăr… Puşca fiind încărcată, a atins trăgaciul cu mâna şi puşca s-a descărcat, lovindu-i tangenţial o bucată din ţeastă”, a adăugat fostul colonel de securitate.

Suspiciuni privind identitatea victimei

Deşi transportat de urgenţă cu un elicopter la Spitalul Arsenie din Bucureşti, fratele lui Gaddafi nu a supravieţuit. Mai mult, există suspiciuni cu privire la identitatea acestuia, care nu au fost confirmate nici până astăzi.

”Într-o primă fază, noi ştiam, pentru că aşa ni s-a spus atunci, că este vorba despre fratele lui Gaddafi. Ulterior am aflat că nu este vorba despre fratele lui. S-a spus că e vorba de o rudă apropiată, chiar un frate vitreg”,  a continuat fostul colonel, excluzând însă ipoteza unui asasinat politic.

În februarie 2011, în Libia au izbucnit numeroase proteste împotriva regimului Gaddafi, pe fondul evenimentelor similare din Tunisia şi Egipt, liderul libian promiţând, însă, că va lupta „până la moarte” pentru a-şi menţine poziţia în stat.