Un milion de bacşişuri mici nu se pot compara cu un tun tras la încredinţări directe şi achiziţii publice: "România a fost tunsă, rasă şi frezată de 25 de ani fără ruşine"

Campania de fiscalizare a României este deja un subiect pe buzele tuturor. Inspectorii antifraudă sunt lăudați de unii și huiduiți de alții. Cert e că bugetul țării trebuia resuscitat, spune Guvernul.

Florin Iaru este de părere că absurditatea bacșișului a atins culmea ridicolului. Acesta scrie într-un articol publicat pe adevărul.ro că primul-ministru se ”strofoacă” pentru această lege pentru a câștiga capital de imagine.

Totodată, Iaru afirmă răspicat că “un milion de bacşişuri mici nu se pot compara cu un tun tras la încredinţări directe şi achiziţii publice”.

“Însă a fost uşor de observat că, până deunăzi, România a fost (şi poate că încă mai este) ţara cu ca mai mare evaziune fiscală, cu cel mai ridicat nivel de taxare şi cu cel mai mare număr de IMM-uri falimentare din ultimii cinci ani. Ca să nu mai pun la socoteală contrabanda sprijinită vârtos exact de cei care ar trebui s-o stârpească. Nu sunt, vai, niciun expert, dar înţeleg repede că, fără bani la buget (cel mai mic buget european raportat la PIB), niciun proiect de anvergură, niciun plan de dezvoltare durabilă nu pot să se desfăşoare în ţara asta. Sănătatea, învăţământul, pensiile, asistenţa socială şi, de ce nu, cultura, vor rămâne aceleaşi găuri negre spre care vor arăta cu deştu’ cei de afară şi cei dinăuntru. Aşadar, dincolo de hazul general, campania de fiscalizare e una de normalizare. Aş fi curios cât s-a dezvelit din economia neagră? Câţi bani au intrat la buget în ultima lună? Şi, mai ales, dacă au intrat, ce plănuieşte guvernul cu ei? Pentru că despre asta e vorba: cheltuirea banului public în folosul general al publicului. Restul, cum ar fi poveştile cu bacşişul, e exces de zel şi neînţelegere a situaţiei tragice naţionale. În statul nostru, unde nimic nu merge neuns, impozitarea bacşişului ar însemna griparea maşinii. Apoi, fac următoarea observaţie: un milion de bacşişuri mici nu se pot compara cu un tun tras la încredinţări directe şi achiziţii publice”, scrie Iaru.

Acesta abordează și subiectul defrișărilor, ale “amărâtelor de păduri”.

“Povestea spune că doi hîrciogi plănuiseră să strângă seminţe pentru la iarnă, dar, pe ascuns, ronţăiau din sac. Abia când au ajuns la ultima, au decis să pună pază, că venise iarna. România a fost tunsă, rasă şi frezată de 25 de ani fără ruşine. Când marea majoritate a dealurilor a fost despădurită, după ce ziariştii, localnicii, ecologiştii, meteorologii au ţipat în pustiu, na, au venit şi politicienii să regleze conturile. Cum? Păi, simplu. Îi blocăm pe hoţii lor şi îi ungem pe ai noştri! Aferim!”, mai scrie Iaru.