Un microbuz a intrat în coliziune cu un TIR în Suceava: Opt persoane au fost rănite

Publicat: 09 12. 2013, 19:44

Opt persoane au fost rănite, luni seară, într-un accident petrecut în zona localității sucevene Dărmănești, după ce un microbuz a intrat într-un TIR. La rândul său, microbuzul a fost lovit din spate de un autoturism.

În urma impactului, şapte persoane din microbuz, între care şi un copil, au fost rănite, două fiind în stare mai gravă, iar o femeie din autoturism a fost rănită uşor, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, în zona respectivă au fost trimise şapte ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, care au preluat răniţii şi i-au transportat la spital.