Un marinar a fost dat dispărut de pe o navă aflată în dreptul stațiunii Olimp

Publicat: 12 12. 2023, 22:46

Un marinar georgian în vârstă de 23 de ani, a fost dat dispărut, marți după-amiază, de la bordul unei nave sub pavilion Vanatu, aflată la circa 60 de mile marine depărtare de staţiunea Olimp, informează Replica Online.

Cei de pe nava aflată în dreptul stațiunii Olimp au contactat echipajul vasului Gsp Centaurus, aflat în apropierea sa, anunțând incidentul de om la apă.

Autoritatea Navală Română a început căutările marinarului dispărut

Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis o alertă către Serviciului MRCC din cadrul Autorităţii Navale Române, care a început căutările marinarului dispărut.

”Inspectorii MRCC au coordonat nava Gsp pentru a începe imediat căutarea marinarului dispărut. După mai bine de o oră şi jumătate de căutări marinarul nu a fost însă găsit”, a transmis Autoritatea Navală Română.

Potrivit primelor informații, bărbatul căutat este din Georgia și ocupa funcția de timonier pe nava sub pavilion Vanatu.

Căutările vor fi reluate mâine, în zori

Operaţiunea a fost suspendată din cauza lăsării întunericului, dar o navă de intervenţie din cadrul ARSVOM va ajunge în zorii zilei de miercuri în zona unde s-a petrecut incidentul pentru reluarea căutărilor.