Un locuitor din municipiul Tulcea a câştigat un loc de parcare după ce a licitat 100.000 de lei. Aceasta va trebui să plătească suma în termen de cinci zile, în caz contrar nu va mai putea participa la nicio licitaţie de acest fel care se va organiza în următorii trei ani.
Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a declarat astăzi că în momentul licitaţiei persoana care a anunţat suma record a fost sunată de gestionarul aplicaţiei prin care autoritatea locală organizează aceste tranzacţii, potrivit Agerpres.
„Persoana care a licitat suma a dat asigurări că nu a greşit cu nimic şi că suma este corectă. Dacă nu va achita banii în termenul de cinci zile, în următorii trei ani nu va mai putea participa la nicio licitaţie”, a menţionat primarul.
El le-a recomandat tuturor persoanelor care văd sume record licitate pentru un loc de parcare să participe la tranzacţie cu suma minimă – 150 de lei.
„Banii nu vor fi pierduţi, fiindcă e greu de crezut că cei care licitează sume astronomice îşi permit să le şi plătească şi atunci vor avea locul de parcare asigurat cu suma minimă admisă”, a precizat Ştefan Ilie.
Autoritatea locală a organizat, la începutul celui de-al doilea semestru al acestui an, primele licitaţii pentru parcările rezidenţiale.
În urma primelor tranzacţii, cel mai mare preţ care este plătit de o persoană pentru un asemenea spaţiu a fost stabilit la 1.500 de lei.