Un loc aparte din România pare să-i fi cucerit pe turiștii străini: „E Raiul pe Pământ”

Un loc aparte din România pare să-i fi cucerit pe turiștii străini: „E Raiul pe Pământ”
Sursa Foto: Facebook/Bucovina, te iubesc

România este o țară de-a dreptul spectaculoasă din punct de vedere turistic. Indiferent de anotimp, peisajele de poveste din țara noastră îi fac pe turiști să se simtă într-o poveste atunci când le descoperă.

De exemplu, Bucovina este o explozie de tradiție și istorie. Un concediu aici înseamnă o călătorie în care tradițiile, peisajele naturale și mâncărurile autentice, vor fi piesele unui puzzle în care turiștii își vor construi propriul basm.

Mitul românilor ospitalieri pare că s-a născut în Bucovina

Bucovina este un ținut fascinant datorită oamenilor și poveștilor care s-au scris pe acestea meleaguri, locuitorii păstrând încă o mulțime de tradiții care așteaptă să fie descoperite.

„Sună clopotele a sărbătoare, de la Putna până pe Rarău. Bucovina-i veşnică, nu moare, fiindcă o ţine în mână Dumnezeu”, recită Axentoi Liliana, administrator pensiune, potrivit observatornews.ro.

Cea mai mare avuţie a frumoasei Bucovina sunt oamenii

Mulţumirea de a primi oaspeţi, de a-i face să se simtă bine, să fie fericiţi, să se bucure de tot ce le putem oferi. Pentru mine, e Raiul pe Pământ. Mândră … De ce? Pentru că am de toate aici!”, susține Axentoi Liliana, administrator pensiune.

Tradiţiile şi meşteşugurile străbunilor sunt arătate turiştilor cu mândrie.

„Suntem la casa mică, unde avem câteva elemente tradiţionale de suflet. Aveţi aici potcoava care este norocul casei, iar pe colţ veţi găsi un tub de cartuş bătut în grindă”, arată Ciprian Savin, administrator pensiune.

Reacţia turiştilor străini, veniţi în vacanţă în România

„Este frumos! Oamenii sunt foarte prietenoşi şi deschişi şi, deseori, dacă noi nu înţelegem limba, ne înţelegem prin sentimente şi simţuri. Asta e minunat! Mâncarea este minunată, mâncarea locală”, mărturisesc turişti din Olanda.

Dragostea de Bucovina chiar trece prin stomac: „Hribi cu smântână, ciulama, o tochitură bună, friptură de porc. Majoritatea preparatelor sunt naturale. Cine vine trebuie să se simtă ca şi la bunica”, mai dezvăluie Axentoi Liliana, administrator pensiune.

Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţii Bucovinei au proclamat Unirea cu țara

„Aparţine spaţiul românesc o bucată de teritoriu cu valori culturate, etnice şi naţionale distincte care face ca România noastră să fie un pic mai bogată, un pic mai frumoasă”, crede Radu Florian Bruja, Conf. univ. Dr. Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

Bucovina înseamnă şi spiritualitate. Mănăstirile sunt deja cunoscute în lume, iar Voroneţul, monument UNESCO supranumit şi Capela Sixtină a Estului, este una dintre emblemele acestui loc unic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”