Un liberal le-a declarat război "parcagiilor": Proiect de lege prin care perceperea de taxe fără autorizare să fie pedepsită cu închisoare
Avocatul Cristian Băcanu, membru PNL, a depus la Parlament un proiect de lege prin care persoanele care percep fără autorizare taxe pentru parcare, așa-numiții “parcagii”, ar putea fi pedepsite cu muncă în folosul comunității sau chiar cu închisoarea.
Avocatul susține că astfel de persoane au confiscat locurile de parcare din centrul orașului, mai ales de pe lângă instituțiile publice, și că legea actuală nu are cum să-i oprească.
“S-a constituit o mică mafie. E o formă de șantaj, chiar dacă nu tot timpul explicit”, a afirmat Cristian Băcanu, conform profit.ro.
Liberalul susține că în legislația actuală se permite doar acordarea de amenzi de către polițiști, dar acestea rămân neplătite. De asemenea, avocatul susține că au fost cazuri multiple când mașini au fost zgâriate sau le-a fost furate roțile pentru că nu au plătit taxele cerute de "parcagii".
Proiectul prevede pedepse pentru cei care percep taxe pentru parcare, indiferent de formă, fără autorizație sau drept de folosință asupra spațiului de parcare.
Dacă spațiul este unul privat, pedeapsa este una de la 6 luni la 1 an. Pentru spațiile publice e mai mare, de la 9 luni la 2 ani. Prima abatere se sancționează cu muncă în folosul comunității timp de 50 de zile, dacă făptuitorul este de acord.
Proiectul este susținut de deputatul PNL Ovidiu Raețchi, dar urmează să fie semnat și de alți liberali și va intra în dezbatere parlamentară.