Jurnalistul britanic Bob Ballard nu va mai comenta la Jocurile Olimpice din 2024. Comentatorul Eurosport a fost suspendat de postul de televiziune după ce a făcut remarci sexiste în urma victoriei ştafetei feminine a Australiei la 4×100 m liber, sâmbătă.
În timp ce cvartetul format din Mollie O’Callaghan, Shayna Jack, Emma McKeon şi Meg Harris făcea turul Arenei Defense din Paris cu medaliile lor de aur, jurnalistul a spus: ”Ei bine, femeile tocmai au terminat. Ştiţi cum sunt femeile… stau, discută, se machiază”.
Afirmaţie care a provocat rapid o reacţie din partea internauţilor, înainte ca angajatorul să emită o declaraţie în care regretă ”un comentariu nepotrivit (…) Din acest motiv, el a fost exclus din echipa noastră de comentatori cu efect imediat”, arată HuffPost.
După cum a menționat Deadline, Ballard este comentator de peste patru decenii, acoperind subiecte despre înot, scufundări și polo pe apă de-a lungul carierei sale.