Doi indieni au încercat să treacă ilegal în România din Republica Moldova, dar unul dintre ei s-a înecat în râul Prut, iar celălalt s-a speriat și a renunțat la plan, relatează marți Unimedia.info.
Incidentul a avut loc luni, în zona de responsabilitate a Sectorului de Poliție de Frontieră Lopatnic din Republica Moldova.
„Unul dintre bărbați a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți, fiind reținut. În discuții, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră”, a precizat Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.
Trupul neînsuflețit al indianului înecat a fost găsit la circa trei metri de malul Prutului.
„Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut. La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112”, au mai declarat polițiștii de frontieră ai Republicii Moldova.