Un important hotel din Eforie Nord, lăsat fără apă după ce proprietarul a umblat la apometru
În plin sezon estival, aproape 600 de turiști cazați la unul dintre cele mai mari hoteluri din Eforie Nord au constatat ca nu au apă în camere. Asta pentru că Regia Județeană de Apă Constanța a debranșat unitatea de cazare de la rețeaua de alimentare cu apă după ce a descoperit că proprietarul a încercat să o păcălească. Mai exact a oprit apometrul și astfel, pentru ultima lună, a reieșit un consum zero.
Turiștii din hotel nu aveau habar cã vor rămâne fãrã apã în camere. După o zi de plajă pe nisip, lipsa apei potabile devine deja o necesitate vitală.
Când au aflat ce-i paște, unii dintre turiști, revoltați că au dat atâția bani pentru o vacanță confortabilă la mare, și-au cerut drepturile.
Proprietarii au refuzat să colaboreze cu inspectorii Regiei de Apă. Deși sunt oameni de afaceri cu greutate pe litoral, au negat ca ar fi furat apa.
„Dânsul va trebui să vină să-și achite ce are de achitat plus taxele de debranșare și imediat vom da drumul la apă, imediat ce va intra în legalitate”, a declarat Irina Oprea, purtător de cuvânt RAJA Constanța.
Sub presiunea nemulțumirilor turiștilor, proprietarii și-ar fi recunoscut în final vina, au semnat angajamentul de plată în valoare de 70.000 lei și spre seară, s-a dat drumul la apă.