Un hoț din Suceava s-a ascuns de polițiști într-o pătură. Bărbatul a furat bunuri în valoare de 2.500 de lei

Un hoț din Suceava s-a ascuns de polițiști într-o pătură. Bărbatul a furat bunuri în valoare de 2.500 de lei
Sursă foto: Pixabay

De frica de a nu fi prins de polițiști, un hoț din Suceava s-a ascuns într-o pătură, în proximitatea imobilului pe care l-a jefuit. Acesta a reușit să fure bunuri în valoare de 2.500 de lei.

Bărbatul a furat trei autofiletante

Jaful a avut loc în localitatea Marginea, din județul Suceava. Bărbatul a furat dintr-un atelier din comună trei autofiletante, iar ulterior s-a ascuns într-un imobil nelocuit, sub o pătură, conform observatornews.ro. 

Conform, Monitorul de Suceava, bărbatul nu era la primul incident de acest gen. Hoțul a fost găsit ascuns în imobilul nelocuit de către oamenii legii.

Ce au descoperit polițiștii

Autoritățile au fost informate cu privire la furt sâmbătă dimineața, în jurul orei 8:00. Un echipaj al Secției Rurale Marginea a ajuns la fața locului, unde proprietarul atelierului a declarat că i-au fost sustrase din atelier trei autofiletante.

Polițiștii au aflat ulterior că imediat după comiterea jafului, bărbatul s-ar fi ascuns într-un imobil părăsit în apropiere de locul faptei. Autoritățile s-au îndreptat spre locul precizat, unde l-au găsit pe făptaș, un bărbat de 29 de ani, cu domiciliu în Bucșoaia-Frasin.

Oamenii legii au găsit și cele trei scule furate, prejudiciul fiind așadar recuperat și restituit părții vătămate. S-a deschis dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat și continuă ancheta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`