Un fost poliţist din Constanţa şi-a ucis mama, sâmbătă seară, înjunghiind-o de mai multe ori în gât, după care a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele, potrivit Mediafax. În prezent, bărbatul se află internat în spital.
Se pare că fostul poliţist ieşise din închisoare de mai puţin de o lună, după ce ispăşise o pedeapsă de doi ani pentru tentativă de viol.
Potrivit anchetatorilor, sâmbătă seară, fostul poliţist şi-a ucis mama, înjunghiind-o de mai multe ori cu un cuţit în gât, după care şi-a tăiat venele.
Bărbatul a fost transportat la Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Incidentul a avut loc într-un imobil situat de bulevardul 1 Decembrie din Constanţa.
Bărbatul a fost angajat al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa. El a fost condamnat la doi de închisoare după ce a încercat să violeze, în parcul Tăbăcărie din Constanţa, o elevă de 17 ani.
El a fost eliberat condiţionat în 22 martie după ce a executat două treimi din pedeapsă.