Într-un interviu pe care l-a acordat RFI, fostul inspector școlar adjunct din Suceava, Ion Piuiu, declară că ministerulului Educației ”probabil că îi este frică să spună că numărul copiilor care sunt în afara sistemului este de ordinea miilor sau a zecilor de mii.
Fostul inspector școlar mai declară că în timpul pandemiei a semnalat ministerului Educației cazurile a zeci de copii care au fost retrași de părinți de la școală
„Am sesizat Ministerul și a rămas totul în discuție. Eu în 2022 am făcut toate aceste demersuri. Numai că, probabil, a fost un dialog al surzilor, știți cum e. (…) A rămas ca în tren”, susține acesta. Reprezentanții acestor așa-numite școli ajungeau la unii părinți „pe filiera bisericilor neoprotestante”, acuză fostul inspector școlar.
În același interviu, fostul inspector școlar spune că nu poate explica lipsa de reacție a autorităților decât prin faptul că cei responsabili au înscriși, la rândul lor, copiii într-un sistem de homeschooling. Ion Puiu atrage atenția că sesizările pe care le-a făcut le-a adresat ministerului Educației, Poliției, Direcției pentru Protecția Copilului și Consiliului Județean Suceava.
„Probabil că unii dintre ei au și ei copii în cadrul sistemului homeschooling. De asemenea, Ministerul este depășit de situație pentru că, din punctul meu de vedere, nu cunoaște amploarea fenomenului. Nu cunoaște, habar nu are. Sau dacă o cunoaște probabil că îi este frică să spună că numărul copiilor care sunt în afara sistemului este de ordinea miilor sau a zecilor de mii”.
În urmă cu doi ani, pe vremea în care încă era în funcția de inspector școlar adjunct, Ion Puiu declara, într-un interviu acordat educatieprivata.ro, că fenomenul retragerii copiilor de la școală în județul Suceava se petrece preponderent în familiile care se regăsesc din punct de vedere religios în zona cultelor neoprotestante.
”La nivelul județului, în acest an au existat maximum 30 de copii ai căror părinți au dorit să îi treacă în acest sistem (al învățământului la domiciului – N.R.). (…) Din câte am înțeles, sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante.
Se pare că Suceava e centrul acestei tendințe, și acolo au existat multe astfel de cazuri. Eu cred că bisericile ar trebui să le explice că nu e benefic pentru copii să se întâmple treaba asta, în România. În alte țări, unde acest sistem e recunoscut legal, poate fi o altă situație. Din câte știu, directorii de școli au reușit să tempereze fenomenul”, spunea Ion Puiu.
Potrivit unui document citat de Edupedu.ro, ministerul Educației le-a solicitat inspectoratelor școlare, pe 3 ianuarie 2023, să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală, în condițiile în care învățământul la domiciliu nu este recunoscut oficial în România,.
Inițiativa ministerului are loc după ce, în premieră, o instanță din Bihor a decis ca părinții a patru copii retrași de la școală în pandemie pentru a face homeschooling să primească 4 luni de închisoare cu suspendare și obligația să îi reînscrie la școală. Decizia nu e definitivă. Potrivit evaluării psihologice oficiale, copiii au mari lacune în achiziţiile şcolare și imaturitate psiho-emoţională.