Un fost arhitect şef şi un patron de ziar, reţinuţi de DIICOT, în urma descinderilor la Primăria Iași

Publicat: 27 04. 2021, 11:33
Foto: Inquam Photos - Alexandru Busca

În urma descinderilor desfășurate de procurorii DIICOT la Primăria Iași, patru persoane au fost reţinute. Printre acestea se numără un funcţionar public, Alexandru Mustiaţă – fostul arhitect şef din Primăria Iaşi şi Claudiu Asimionesei – patronul publicaţiei „Bună Ziua Iaşi”, scrie agerpres.

Procurorii cercetează un caz de înşelăciune în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar, printre care doi notari, un avocat şi un fost viceprimar din municipiul Iaşi.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării.

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de administraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri – pensiune şi sediu de birouri. Familia Asimionesei, care deţine publicaţia „Bună Ziua Iaşi”, ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe.