Un fenomen comun pe Pământ a fost observat pe Marte. Cercetătorii sunt uimiți de noua descoperire

Publicat: 11 06. 2024, 16:10
Actualizat: 11 06. 2024, 16:12
Sursă foto: Captură X.com

Sonda Trace Gas Orbiter (TGO) a Agenției Spațiale Europene (ESA) a făcut o descoperire uimitoare pe planeta Marte. Chiciura a fost descoperită în vârful vulcanilor gigantici de pe „Planeta Roșie”.

Descoperirea a fost făcută în regiunea Tharsis

Descoperirea a fost făcută în regiunea Tharsis, aproape de ecuatorul planetei Marte, potrivit unui studiu publicat luni în revista Nature Geosciences.Tharsis este o zonă vastă și înaltă, cu un diametru de aproximativ 5.000 de kilometri. Aceasta găzduiește vulcani uriași, care s-au stins acum milioane de ani. Printre aceștia se numără Olympus Mons, cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, cu o altitudine de 22 de kilometri, de trei ori mai înalt decât Everestul, potrivit Agerpres.

Cercetătorii nu se așteptau să găsească chiciură în această zonă. „Credeam că era imposibil în jurul ecuatorului lui Marte”, a declarat Adomas Valantinas, autorul principal al studiului şi cercetătorul aflat la originea descoperirii.

De ce este importantă această descoperire

Temperaturile din regiunea Tharsis pot scădea până la -130°C pe timpul nopții, dar nu depind de altitudine, „spre deosebire de ceea ce se petrece pe Terra, unde ne aşteptăm să vedem piscuri îngheţate”, a adăugat el.

„Alte sonde au observat chiciură, dar în regiuni mai umede, mai ales în câmpiile din nord”, a declarat și Frederic Schmidt, profesor la Universitatea Paris-Sarclay, unul dintre coautorii studiului. Frederic Schmidt, profesor la Universitatea Paris-Sarclay și coautor al studiului, a explicat că fenomenul a fost observat datorită capacității sondei TGO de a monitoriza suprafața „Planetei Roșii” în toate orele zilei.

Sonda a putut să obţină imagini în momentul apariţiei primelor raze ale Soarelui. „Am văzut acolo un depozit strălucitor şi albastru, cu o textură specială pe care nu o vedem decât la primele ore ale dimineţii şi doar în anotimpurile reci”, a explicat el. Chiciura, prezentă pe vârfurile a patru vulcani (Olympus Mons, Ascraeus Mons, Arsia Mons și Ceraunius Tholus), reprezintă „150.000 de tone de apă care circulă între suprafaţă şi atmosferă în fiecare zi, reprezentând echivalentul a 60 de piscine olimpice”, a detaliat ESA.

Descoperirea sugerează existența unui microclimat interior în caldeirele vulcanilor. Vânturile ar urca pe pantele munţilor, „aducând aerul relativ umed de lângă suprafaţa planetei spre altitudini mai mari, unde se condensează şi se depune sub formă de chiciură”, a spus Nicolas Thomas, un alt coautor al studiului.

„Observăm acest fenomen pe Terra şi în alte regiuni de pe Marte”, a adăugat Nicolas Thomas, coordonator principal al Sistemului de imagistică color şi stereoscopică a suprafeţelor (CaSSIS) din cadrul sondei TGO.

Această descoperire contribuie la viitoarele explorări umane și robotizate pe planeta Marte. „Am putea recupera apa din chiciură pentru consumul uman şi să lansăm rachete de pe Marte separând moleculele de oxigen şi de hidrogen”, anticipează profesorul Schmidt.