Un muncitor la Exploatarea Minieră Lupeni, arsuri grave în urma unui accident de muncă

Publicat: 07 05. 2019, 11:15
Sursă foto: radioromanul.es

Un electrician de 42 de ani de la Exploatarea Minieră (EM) Lupeni a suferit marţi dimineaţa un accident de muncă în timp ce lucra la un transformator de înaltă tensiune, precizează Agerpres.

„Victima este internată la spitalul de urgenţă din Petroşani. Din discuţiile pe care le-am avut cu medicii, electricianul prezintă arsuri pe 25% din suprafaţa corpului. Dacă familia va fi de acord, atunci bărbatul va fi transportat la o clinică de arşi din ţară”, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.

Din primele informaţii, se pare că transformatorul ar fi explodat, victima suferind arsuri pe 25% din suprafaţa corpului.

Exploatarea Minieră Lupeni a fost locul unui grav accident şi în anul 2017. Atunci, un miner a murit, după 15 ore de căutări, iar alţii doi au fost răniţi şi duşi la spital, unul dintre ei în stare extrem de gravă.