Un doctorand eminent din Suceava a fost reținut pentru pornografie infantilă pe internet
Un asistent universitar a fost reţinut de procurorii DIICOT din Suceava, pentru că folosea materiale pornografice cu minori pe internet. Procurorii au descoperit la locuinţa acestuia mii de filme şi poze, în care apar copii cu vârste mai mici de 10 ani, în ipostaze pornografice.
Bărbatul are 32 de ani şi este asistent universitar la Facultatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Colegii asistentului povestesc că tânărul doctorand avea un comportament ireproşabil…
„El este venit în şcoală din 2008. A venit pe un proiect câştigat pe finanţarea unor studii doctorale, a lucrat pe o teză foarte importantă. A muncit foarte serios, în orice caz stau mărturie colegii lui, în laboratoarele respective se munceşte 12-14 ore pe zi. Evident că nu ştiu ce se întâmpla când părăsea şcoala”, a declarat rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Adrian Graur.
În urma percheziţiilor însă, surpriză. Procurorii au descoperit peste 2500 de fişiere de tip imagine şi video, în care apar în ipostaze pornografice minori mai mici de 10 ani.
„S-a stabilit că începând cu luna martie 2010, cel în cauză a descărcat de pe internet mai multe fişiere video şi poze, conţinând imagini sexuale explicite cu minori”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.
Asistentul a fost filat de procurorii DIICOT Suceava câteva luni de zile. Aceştia au ridicat în vederea cercetărilor o unitate centrală, 7 hard disk-uri, un laptop, un telefon mobil, dar şi foarte multe CD-uri şi DVD-uri.
Asistentul universitar va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf