Un deputat spune că mămăliga cu brânză și smântână de la restaurantul Parlamentului este „mult peste ciocolata Dubai”. Cât costă o porție de MBS

Publicat: 14 10. 2024, 11:28
sursă foto: Unsplash

De-a lungul timpului, mămăliga cu brânză și smântână a rămas nelipsită de pe mesele românilor, fie că vorbim de gospodăriile țărănești sau de restaurantele din marile orașe. Un politician a publicat recent pe facebook prețul unei porții de MBS la restaurantului Parlamentului.

De la mâncarea săracului la cantina Parlamentului

Mămăliga, făcută din mălai (făină de porumb) și apă, era cândva un aliment de bază în satele românești. Deși la început era considerată hrana săracilor, fiind ușor de preparat și sățioasă, a ajuns să fie apreciată în fiecare casă din România, dar și de turiștii străini care ne vizitează.

A devenit rapid un fel de mâncare central în bucătăria românească, iar combinația cu brânză și smântână este una dintre cele mai îndrăgite variante.

Rețeta simplă aduce laolaltă câteva dintre cele mai autentice ingrediente românești.
Brânza, de obicei de burduf sau telemea, este sărată și cu o aromă puternică, contrastând perfect cu smântâna bogată și cremoasă.
Alături de mămăliga moale, acest trio formează un preparat care evocă gusturile și mirosurile copilăriei pentru mulți români.


Recent, un deputat, membru al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, și-a fotografiat prânzul: mămăligă cu brânză și smântână (MBS). Fotografia postată pe rețeaua socială a fost însoțită de mesajul: „mult peste ciocolata Dubai”.

Internauții i-au cerut deputatului să arate și prețul, asta după ce în spațiul online au fost multe comentarii legat de faptul că mâncarea de la restaurantul Parlamentului, un de își iau prânzul senatorii și deputații, este extrem de ieftină, potrivit Click.

Deputatul Adrian Alda, secretar al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, a arătat pe rețeaua socială cât a plătit pentru o porție de mâncare tradițional românească, cel mai probabil gătită cu materie primă de la fermierii noștri.

Prețul de 17,8 lei a lămurit și mesajul parlamantarului și anume că MBS este peste ciocolata Dubai, în ce privește gustul.

Autor:
Cătălina Pârvulescu
Etichete:
ciocolata