Un deputat PSD a adormit în timpul unei ședințe de la Primărie: Când s-a trezit a început să vorbească fără noimă (VIDEO)
Deputatul PSD, Vasile Mocanu, a confundat biroul din sala de şedinţe a Primăriei cu patul de acasă. El a dormit liniştit, în timp ce colegii săi parlamentari căutau soluţii pentru problemele comunităţii ieşene. Social-democratul nu numai că a tras un pui de somn în plină şedinţă, însă, când s-a trezit, a început să vorbească fără noimă, ca şi cum ar fi fost…beat.
Colegii deputatului PSD au încercat să-l implice în discuţiile care vizau probleme acute ale municipiului Iaşi şi întregii Moldove, însă Vasile Mocanu i-a tratat cu…ochii închişi.
Parlamentarul a fost prezent doar fizic la şedinţa din Primărie, pentru că mintea îi era în cu totul altă parte.
Social-democratul nu doar că a dormit în plină şedinţă, însă, când s-a trezit, nu a reușit să fie coerent.
„Este extraordinar să ai autostradă Iaşi-Târgu-Mureş, să poţi să dezvolţi zona extraordinar de bine fără impedimente. Este de neîntâlnit ca să nu faci acest lucru. Mă gândeam la ceea ce a spus domnul preşedinte Nichita la mai mulţi indivizi pe care i-a oprit şi pe care, mă rog, dom’le, nu trebuie politizată această chestiune”, a spus deputatul buimac.