Un cuplu acuzat că a ucis o adolescentă pentru a-i fura copilul a fost achitat

Un cuplu acuzat că a ucis o adolescentă pentru a-i fura copilul a fost achitat
Foto: Pixabay

Într-o zi rece de iarnă din iunie 2002, o adolescentă cu dizabilități intelectuale a dispărut fără urmă din New South Wales Riverina. De atunci, misterul a ceea ce s-a întâmplat cu Amber Haigh a captivat vasta regiune agricolă din Australia, datorită unei acuzații uluitoare: că tânăra de 19 ani a fost ucis de tatăl bebelușului ei de cinci luni și de soția acestuia, pentru ca aceștia să-i poată lua copilul.

Procurorii n-au reușit să le dovedească vinovăția

Două decenii mai târziu, Robert și Anne Geeves – ambii în vârstă de 64 de ani – au fost acuzați de uciderea ei, dar luni au fost achitați după un proces important.

Judecătoarea Julia Lonergan a constatat că procurorii nu au reușit să demonstreze presupusul lor motiv, spunând: „Cazurile nu sunt soluționate pe baza zvonurilor, speculațiilor sau suspiciunii”.

Cei doi din familia Geeves sunt ultimii oameni care au văzut-o pe Amber în viață. Ei au spus de mult că au lăsat-o într-o gară la 300 km de casa lor din Kingsvale – unde locuiau cei trei la acea vreme – pentru ca ea să-și poată vizita tatăl pe moarte pe 5 iunie, potrivit BBC.

În ciuda investigațiilor ample ale poliției, a unei anchete și a unei recompense de un milion de dolari pentru informații, trupul ei nu a fost niciodată găsit.

Amber a fost abuzată de cei doi

Procurorii s-au bazat pe mărturia martorilor și pe sute de documente pentru a susține teoria conform căreia familia Geevese ar fi „manipulat-o” pe Amber pentru a rămâne însărcinată cu copilul lui Robert, apoi au „înlăturat-o” „din ecuație” când ea nu a renunțat la custodie.

Cu toate acestea, apărarea a spus că acuzația că au ucis-o pe Amber pentru a-i fura copilul este nefondată și că ancheta asupra perechii – care a petrecut doi ani în închisoare în așteptarea procesului – a fost viciată de la început.

Pe parcursul a nouă săptămâni, zeci de martori au depus mărturie despre ultimele luni ale vieții adolescentei – descriind o tânără „cu inimă bună”, dar „vulnerabilă”, care s-a străduit să discearnă între „dragoste și exploatare”.

Doi și-au amintit cum Amber le-a împărtășit povești de abuz – inclusiv cazuri în care Robert Geeves ar fi forțat-o să bea alcool, a legat-o și a făcut sex cu ea.

Iar fiul cuplului, Robbie, a spus instanței că mama sa s-a referit la fosta lui iubită drept un „surogat” și că ambii părinți s-au prezentat la el acasă în toiul nopții, cerându-i să-l accepte pe copilul lui Amber drept „fratele său mai mic”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)